Calendar astrologic 2026 — perioade retrograde, intrări în semn și faze lunare

Un calendar astrologic adună momentele mari ale anului într-un singur șir, în ordinea în care se întâmplă: când o planetă intră în retrograd și când redevine directă, când trece dintr-un semn în altul, când este Lună plină și când Lună nouă. Tabelul de mai sus le dă pe toate cele din 2026 care încă nu au trecut, cu data și ora.

Fiecare dată este calculată, nu preluată. Sigastra caută momentul exact în care se schimbă lucrul respectiv — gradul la care o planetă își oprește mișcarea, gradul la care trece granița semnului, unghiul la care Luna ajunge față de Soare — pornind de la Efemeridele de precizie. De aceea orele au minute, nu doar zile.

Retrogradarea este un fenomen optic cu greutate astrologică reală: nicio planetă nu se întoarce din drum, dar văzută de pe Pământ pare că o face, pentru că noi ne mișcăm pe o orbită mai rapidă sau mai lentă decât ea. Momentul în care mișcarea aparentă se oprește și se inversează se numește stațiune, iar el se poate calcula la minut — de aceea apare în tabel cu oră, nu cu o zi aproximativă.

Mercur retrograd este cel mai cunoscut: se întâmplă de trei sau patru ori pe an și ține în jur de trei săptămâni. Venus retrograd vine cam o dată la un an și jumătate, Marte cam o dată la doi ani, iar planetele mari sunt retrograde câteva luni pe an, în fiecare an. Cu cât planeta este mai lentă, cu atât perioada este mai lungă și cu atât mai puțin se simte ca un eveniment.

O intrare în semn este momentul în care o planetă trece granița dintre două semne — de la treizeci de grade ale unuia la zero grade ale următorului. Este o schimbare de decor: același corp, alt fundal, deci alt fel de a fi citit. Când Marte trece din Berbec în Taur, tradiția nu spune că Marte s-a schimbat, ci că a intrat pe un teren care îi cere altceva.

Planetele rapide schimbă semnul des: Luna la două zile și jumătate, Mercur, Venus și Soarele cam o dată pe lună. Planetele lente o fac rar: Jupiter cam o dată pe an, Saturn la doi ani și jumătate, iar Uranus, Neptun și Pluto la ani mulți. De aceea o intrare a lui Saturn contează în calendar mai mult decât douăsprezece intrări ale Lunii.

Luna plină și Luna nouă sunt cele două momente din lună în care Soarele și Luna ajung într-o relație exactă: la Lună nouă în același grad, la Lună plină la o sută optzeci de grade unul de altul. Ambele sunt clipe, nu perioade, și ambele au un semn care se poate spune dinainte. Tradiția citește Luna nouă ca început și Luna plină ca punct culminant.

De două ori pe an, una dintre aceste faze cade aproape de un nod lunar — punctul în care orbita Lunii taie planul orbitei Pământului — și atunci devine eclipsă: de Soare la Lună nouă, de Lună la Lună plină. Sezoanele de eclipse se mută de-a lungul axelor zodiacale, deci la aproximativ un an și jumătate eclipsele încep să cadă în alte două semne. Asta nu se poate deduce din calendar, se calculează din poziția nodurilor, iar tabelul le are deja în socoteală.

Cel mai util este citit ca o agendă: te uiți ce urmează în următoarele săptămâni și pui lucrurile care cer atenție acolo unde cerul nu îți mai adaugă zgomot. O semnare importantă nu trebuie amânată pentru Mercur retrograd, dar merită recitită. O discuție lungă amânată se potrivește mai bine după o stațiune decât în ziua ei.

Ce nu poate face calendarul este să spună ce ți se întâmplă tocmai ție. Aceste date sunt cerul tuturor. Ce anume atinge la tine depinde de unde cad în harta ta — și pentru asta ai nevoie de ora nașterii, nu de calendar.